Vizită oficială, plănuită în mare taină, a premierului Victor Ponta, în Timiș

O vizită oficială plănuită în mare taină, dar care a beneficiat de preparative și de o organizare extrem de riguroasă și care s-a desfășurat cu mult fast, dublată fiind și de o inaugurare oficială a unui punct de trecere a frontierei către Serbia. Acestea au fost principalele repere ale vizitei de sâmbătă dimineața a premierului român Victor Ponta la Lunga, localitate situată chiar la granița județului Timiș cu țara vecină, Serbia.

O vizită anunțată în ultimul moment

Despre posibilitatea unei vizite a premierului Victor Ponta în Timiș nu s-a știut nimic oficial până sâmbătă dimineața. Ipotezele care au circulat, însă, au fost extrem de numeroase, pornind de la semnalarea prezenței premierului în Timișoara, încă din cursul după-amiezei de vineri, atunci când s-a vorbit despre eventualitatea unei vizite private care ar fi avut drept destinație un investitor român, până la o variantă potrivit căreia s-ar fi aflat doar în trecere prin Timișoara, pentru o deplasare în Serbia. Această ultimă variantă a fost susținută, de altfel, și de declarația de sâmbătă a lui Victor Ponta, care a argumentat că a venit la Lunga direct din Serbia, unde a fost într-o vizită la „un prieten”, desemnându-l astfel pe premierul sârb Aleksandar Vucic.

Dacă plecarea din Timișoara s-a petrecut în formulă destul de restrânsă, de la Palatul Administrativ deplasându-se, solitari, spre Lunga, puțin înainte de ora 10, președintele Consiliului Judeţean Timiş, Titu Bojin, și prefectul de Timiș, Eugen Dogaru, în apropiere de Lunga, localitatea de destinație, drumul începuse să fie extrem de animat, fiind punctat, la distanțe mici, de numeroase mașini de poliție staționate.

Ca măsură de precauție, puținilor jurnaliști care au fost transportați la fața locului cu un microbuz pus la dispoziție de Prefectura Timiș le-a fost solicitată, de către şofer, întocmirea unei liste care să conțină menționate numele, prenumele, publicația pe care o reprezintă și codul numeric personal. “Așa mi s-a spus”, anunță conducătorul microbuzului, argumentând astfel necesitatea furnizării codului numeric personal.

Asistenţa e pregătită…

Aproape de ieșirea din localitatea Lunga se profilează intrarea în punctul de trecere a frontierei ce va fi inaugurat. Circulația mașinilor devine, brusc, imposibilă, iar deplasarea urmează să se efectueze, în continuare, pe jos. Puțin după coborârea din microbuz, o doamnă se apropie extrem de precipitată de un grup de bărbați situați în apropiere și semnalează, cu voce suficient de ridicată, că „avem numai 40 de ciocolăți și, dacă copiii din ansamblu îs mai mulți, ne trebe mai multe, să avem pentru toți”.

Despre care copii este vorba aveam să aflăm câteva momente mai târziu, când, după ce străbatem pe jos porțiunea de șosea foarte proaspăt turnată, ce leagă ieșirea din localitatea Lunga de punctul de trecere a frontierei ce urma să se inaugureze, ni se revelează componența și diversitatea mulțimii adunate la fața locului, extrem de puțin probabil la capătul unui demers intempestiv: gardă de onoare, uniforme militare, tineri în costume naționale, cu un ștergar pe care așteaptă, cuminte, un colac frumos împletit și niște sare, simboluri tradiționale ale unei primiri ospitaliere, persoane fluturând stegulețe tricolore, numeroși copii, aliniați cuminți, în primul rând, și îmbrăcați, la rândul lor, în costume populare. Și, puțin în spatele copiilor, un bărbat înveșmântat în straie preoțești, despre care aflăm imediat, de la un localnic, că ar fi preotul ortodox din Comloșul Mare.

Se așteaptă sosirea premierului Victor Ponta. Își fac imediat apariția miniștrii Apărării Naționale, Mircea Dușa, și de Interne, Gabriel Oprea, secondați îndeaproape de europarlamentarul PC Maria Grapini. În spatele lor, președintele CJ Timiș, Titu Bojin, prefectul Eugen Dogaru și, ceva mai în urmă, parlamentarul Slavomir Gvozdenovici. Pe la jumătatea ceremoniei, remarcăm că au sosit, pesemne în pripă, și deputații UNPR de Timiș, Ion Răducanu și Adrian Diaconu.

Apoi, forfota ce vine dinspre partea sârbă semnalează sosirea, pe jos, dinspre Serbia, a premierului român, însoțit de omologul său sârb Aleksandar Vucic. După schimbul de amabilități de rigoare cu reprezentanții gazdelor, Victor Ponta primește succint informații referitoare la procedura salutului Gărzii de Onoare, despre care spune, grăbit și zâmbind, „bine, sigur că da, ne descurcăm!”.

Urmează un moment în care prim-ministrul român adresează urări tuturor sărbătoriților zilei de 8 noiembrie ce poartă numele arhanghelilor Mihail și Gavril. Apoi, celor doi premieri și oficialilor din cele două țări le este prezentat salutul Gărzii de onoare. Premierul e înștiințat, tot în fugă, că o ceremonie de inaugurare va fi organizată doar la PTF Lunga, nu și la PTF Foeni și Valcani, despre care i se transmite că „le-am deschis deja”. „Da?”, întreabă, puțin mirat, premierul, deplasându-se spre locul în care sunt parcate o parte din mașinile Dacia Logan ale Poliției de Frontieră. Se lasă fotografiat lângă acestea, în timp ce îi explică omologului său sârb avantajele economice ale celei mai cunoscute mărci românești de automobile.

“Nu ştiu de ce în Banat trebuie să spună cineva de la Cluj ca să credeţi”

Urmează momentul declarațiilor oficiale. Vorbesc vicepremierul Gabriel Oprea, ministrul sârb de Interne și cei doi premieri. Din discursurile cu caracter festiv rezultă angajamentul ferm exprimat de România față de susținerea cauzei integrării în Uniunea Europeană a Serbiei. Și reține atenția repetarea, în discursurile oficiale ale ambilor premieri, la aprecierea potrivit căreia cei mai siguri și buni vecini și prieteni ai României, în decursul istoriei, au fost Serbia și Marea Neagră. Se evocă succint și proiectele comune ale celor două Guverne, dintre care se face referire explicită la proiectul unei autostrăzi care să lege Timișoara de Belgrad, menit să faciliteze și mai mult comunicarea și relaționarea dintre cele două țări.

Momentul declarațiilor pentru presă revine, de altfel, la fel de succint, asupra unor proiecte legate de proiecte de infrastructură. Premierul român subliniază faptul că este confirmată, la nivel oficial, includerea centurii Timișoarei în Master Planul general de Transport al României. Și își exprimă, mimând ingenuitatea, o nedumerire, legată de ceea ce, cel puțin în percepția sa, apare ca o meteahnă de neînțeles a timișorenilor:

Vă confirm acest lucru pe care vi l-a spus ministrul Ioan Rus la Cluj. Nu ştiu de ce în Banat trebuie să spună cineva de la Cluj ca să credeţi. Ioan Rus, de la Cluj, a spus foarte clar că este prinsă în masterplancentura Timişoarei”, a subliniat Victor Ponta.

“Am fost la prietenul meu Vucic”

În ce privește caracterul aproape secret al vizitei sale în Timiș, premierul a argumentat că a sosit la Lunga din Serbia, acolo unde ar fi fost ca să viziteze un prieten: „Am fost la prietenul meu Vucic (premierul sârb – n.r.) aseară şi am venit din Serbia. După cum aţi remarcat, am vrut să vorbim despre planurile comune şi să arăt încă o dată susţinerea României pentru calea pe care Serbia a pornit, aceea a integrării în UE”, a argumentat premierul român caracterul vizitei sale de sâmbătă, în Timiș.

O altă vizită, cu presă selectată

Echipa care îl însoțește pe oficialul român face îndată preparativele de plecare. Chiar înainte de îmbarcarea în mașinile oficiale, o informație răzbate, în fugă, printre cei aflați în mulțime: se pleacă la Variaș. Pentru o întâlnire de partid cu activul PSD. La care, se spune, va participa și senatorul PSD Ilie Sârbu. O întâlnire la care sunt invitaţi doar oficioasele PSD.

Oficialii demarează în trombă. „Poate să înceapă defluirea”, dispune grav un bărbat care pare a face parte din echipa de organizare a evenimentului. Imediat după, rândurile dispozitivului mobilizat pentru întâmpinarea premierului se rup. Mulțimea pleacă în pâlcuri relativ organizate: Garda de Onoare, copiii în costume naționale, însoțiți de o mână de cadre didactice, preotul și câțiva săteni, o parte din echipa PTF Lunga, implicată în organizare.

Ce a rămas în urmă…

În urmă, pe drumul ce leagă punctul de trecere a frontierei Lunga de localitate, rămâne un bătrân, venind agale, șontâc-șontâc, pe bucata de asfalt foarte proaspăt turnată. Pe marginea drumului, aruncate pe jos, câteva bomboane în ambalaje colorate, din cele care le-au fost oferite, pesemne, drept recompensă, copiilor. Alte câteva pâlcuri de copii, modest îmbrăcați, stau în fața unor case sărăcăcioase și dărăpănate, situate chiar la intrarea în localitate. O sumedenie de materiale electorale, ce afișează un chip zâmbitor și mesajul referitor la un potențial viitor președinte care unește străjuiesc drumul. Instantanee, toate, dintr-o paradoxală incursiune în trecut, din miezul unei zile de sâmbătă, 8 noiembrie 2014, în realitatea unei lumi situate într-un punct al țării unde, judecând după linia clară de demarcație a asfaltului, ți se pare, de-a dreptul, că se termină lumea…

Acest articol a fost publicat și în Timpolis

 

 

Ligia Huțu

jurnalist

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Solve : *
24 − 7 =


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.