Un tramvai numit speranţă

Un tramvai cu însemnele Help25 se va plimba prin Timișoara având inscripționat un mesaj prin care se încearcă sensibilizarea timișorenilor  pentru a dona sume de bani din care, în 2014, să fie cumpărat un mamograf util diagnosticării precoce a cancerului la sân.

25 de femei-ambasador pentru femeile dragi din viața fiecăruia dintre noi

Inițiatorii proiectului Help25 anunţă că, începând de acum și până la finalul lunii februarie 2014, seriei de inițiative derulate de Asociația OncoHelp i se va adăuga și cea legată de inscripționarea unui tramvai care va circula prin oraș cu mesajul-invitaţie de a dona 2 euro, prin SMS, la numărul 8862, în scopul colectării întregii sume necesare achiziționării unui mamograf și derulării programului de prevenție a cancerului la sân.

Campania Help25 este o inițiativă a Asociației OncoHelp și a fost structurată în jurul semnificației conferite numărului 25 în cadrul proiectului în sine: 25 de luni pentru implementarea acestui proiect, în care vor fi realizate 5000 de mamografii gratuite, 25 de evenimente informale menite să răspândească mesaje referitoare la importanţa diagnosticării precoce a cancerului de sân, 25 de femei ambasador ale acestei cauze şi o carte conținând 25 de frânturi de poveste, parte dintr-un destin în care cancerul a fost doar una dintre încercări.

Cele 25 de femei-ambasador ale cauzei Help25 au fost desemnate de inițiatorii proiectului din rândul unor persoane reprezentative din comunitatea locală şi care s-au făcut mesagere ale imperativului în jurul căruia a fost concepută întreaga campanie: importanța derulării programului de depistare precoce a teribilei maladii care este cancerul la sân. Afecțiune care, descoperită în stadii incipiente, este vindecabilă, restituindu-le integral pacientelor șansa de a avea o viață normală.

„Teama de cancer, chiar și de pronunțarea cuvântului în sine, este justificată de statistici. Pentru acele femei care pot ajunge într-o răscruce a vieții lor, momentul diagnosticului de cancer la sân, putem, prin Campania Help25, să ștergem egalitatea cancer = sfârșit. Există avantajul depistării cu o simplă mamografie și, în fază incipientă, acest cancer este tratabil. Și, dacă în urma achiziționării echipamentului medical, în urma efectuării celor 5000 de mamografii gratuite, o singură femeie va spune: «mamografia aceea mi-a salvat viaț, înseamnă că mai multe gesturi de omenie pot echilibra balanța în lumea ca o junglă în care trăim”, spune Mihaela Rusu, director general Procar – Skoda Timișoara, una dintre cele 25 de femei- ambasador ale campaniei Help25.

O alta, Ada Hausvater, managerul Teatrului Național Timișoara, îndeamnă femeile să aibă curaj și încredere, să meargă la medic ori de câte ori este nevoie, să își facă analizele și să își facă o mamografie atunci când medicul indică această investigație. „Nu uitați: prevenția este fundamentală! Prevenția salvează vieți!”.

Femeia din ziua de azi este o ființă evoluată, o ființă care trebuie să întreprindă orice pentru a fi în prim-plan. Cu toate acestea, ea nu are dreptul să uite, să neglijeze, anumite aspecte care i-ar periclita sănătatea, motiv pentru care îndemn toate reprezentantele sexului frumos să nu evite a păși pragul medicului pentru un consult mamografic”, spune Simona Amânar Tabără, fostă gimnastă de performanță, în prezent cadru didactic la Universitatea de Vest din Timișoara.

La rândul ei, prof. dr. Rodica Mihăescu, medic primar specialitatea medicină internă, afirmă că, lucrând în cadrul Centrului OncoHelp a realizat numărul mare al cazurilor de neoplasm mamar, care afectează şi tinere, şi femei în vârstă. „Diagnosticul de cancer de sân poate fi depistat devreme doar dacă femeile ar fi conștiente de propriul corp, să-l admire, să-l palpeze și să remarce orice schimbare apărută! Fiți propriul medic! Femeile, indiferent de vârstă, să aibă curajul de a se prezenta la medic pentru un consult de specialitate! Să accepte boala ca atare și să înceapă lupta cu boala cu convingerea că se vor vindeca! Fiecare clipă de întârziere poate însemna o altă determinare de boală.”

De veghe la propria sănătate

Campania de strângere de fonduri pentru achiziţionarea unui mamograf digital demarată de OncoHelp şi-a propus ca scop iniţial colectarea sumei de 200.000 de euro, destinaţi achiziţionării unui mamograf menit să depisteze cancerul de sân în stadiile incipiente ale bolii. În plus, voluntarii proiectului Help25, derulat de Asociaţia OncoHelp, şi-au mai propus şi constituirea unei baze de date care să cuprindă o evidenţă a tuturor pacientelor diagnosticate cu cancer de sân din partea de vest a ţării, în judeţele Timiş, Arad, Caraş-Severin şi Hunedoara.

În total, aproximativ 1.750.000 de suflete, mai cu seamă femei din mediul rural, persoane cu venituri modeste sau fără nicio formă de venit, ar putea beneficia de pe urma acestei campanii de screening pentru depistarea precoce a cancerului de sân.

În lume, 12% dintre femei sunt diagnosticate cu cancer de sân

Cancerul de sân este o afecţiune extrem de frecvent întâlnită, repre­zentând, de altfel, şi una dintre cele mai frecvente cauze de deces în rândul femeilor. Potrivit unor statistici oficiale, citate pe pagina proprie de internet de către reprezentanţii echipei Help25, în întreaga lume aproximativ 12% dintre femei sunt diagnosticate cu cancer de sân. Ceea ce înseamnă că una din opt femei se confruntă în timpul vieţii cu încercarea grea a unui astfel de diagnostic.

Din  nefericire, statis­ticile arată extrem de îngrijorător în ceea ce priveşte incidenţa îmbolnăvirilor în ultimii 20 de ani: se înregistrează în medie 109,8 cazuri /100.000 de femei /an, în U.E., şi 50,56 cazuri / 100.000 de femei / an în România, potrivit unor statistici din 2006.

În vreme ce o statistică furnizată de Globocan, un portal care furnizează date despre stadiul actual al cercetărilor cu privire la cancer, precizează că în România, aferent anului 2008, au fost înregistrate 7.929 cazuri noi/an și mortalitatea a fost de 3.101 decese/an.

Rata mortalităţii cauzate de această boală este, şi ea, extrem de îngrijorătoare: aproximativ o treime dintre pacientele afectate pierd lupta cu boala.

Referitor la segmentul de vârstă cel mai afectat, incidenţa maximă se înregistreză în intervalul 45 – 65 de ani, dar boala nu ocoleşte nicio categorie de vârstă. Diagnosticarea bolii în sta­dii incipiente se poate dovedi salvatoare pentru viaţa multora dintre paciente.

Din nefericire, la acest capitol, din pricina unei lipse de informare şi a absenţei unei educaţii medicale elementare, mai cu seamă în mediile sociale afectate de sărăcie, dar şi din cauza absenţei unor programe de screening bine puse la punct, România nu furnizează date statistice liniştitoare. Dacă în ţările dezvoltate, în care programele de screening func­ţionează, mai mult de 60% din totalul de cazuri sunt diagnosticate în faze incipiente (adică, în stadiile I şi II), în România mai bine de două treimi din cazurile de îmbolnăvire sunt  depista­te în stadiile III şi IV, fapt care dimi­nuează mult şansele de vindecare ale pacientelor.

Medicii insistă asupra necesităţii unor demersuri de educare şi conştientizare care să determine femeile, mai ales pe cele din categoriile vulnerabile, să recurgă cu regularitate la autopalparea sânilor ca metodă de identificare precoce a eventualelor tumori ale sânului şi pe necesitatea efectuării unei mamografii o da­tă pe an, adică aşa cum se practică în programele de screening din ţările dezvoltate.

În acest condiţii, rata de supravieţuire, în caz de diag­nostic precoce, după cinci ani de la depistarea bolii, poate ajunge la 96,8% pentru cazurile surprinse în stadiu de debut, la 75,9% în cazul diagnosticării în stadii intermediare (II şi III) şi la 20,6% în cazul depistării cancerului de sân în stadiu metastazat.

Ligia Huțu

jurnalist

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Solve : *
5 + 6 =


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.