Teodor Baconschi, la Timișoara: “Realitatea a dovedit că nu poți injecta democrația, în înțelesul nostru, în corpuri străine”

Menirea diplomației, dinamica diplomatică, originile crizei valorice care a afectat mediul diplomatic în România de dinainte de prăbușirea regimului comunist, aspecte legate de implicațiile globalizării, multiculturalism și provocările la care este supusă lumea contemporană – acestea au fost doar o parte dintre subiectele care s-au regăsit pe agenda prelegerii cu titlul „Diplomație și globalizare”, susținută, la Timişoara, de Teodor Baconschi, diplomat de carieră, doctor în antropologie religioasă și publicist.

„Toate spiritualitățile și culturile care au produs o angelologie au fost generatoare ale unor protoservicii diplomatice”
Integrând într-un context cultural amplu considerațiile proprii referitoare la diplomație și la menirea diplomatului, Teodor Baconschi și-a început expunerea susţinută la Universitatea de Vest din Timişoara printr-o trecere în revistă a originilor acesteia, regăsibile atât în spațiul cultural european, cât și în alte spații culturale.
Definind ambasadorul drept „un agent de legătură între regnuri, continente, civilizații, imperii, regate, puteri care au tentația de a se distruge reciproc și au șansa de a se armoniza, în măsura în care acceptă sistemul numit schimb de agenți diplomatici”, Teodor Baconschi a evidențiat faptul că toate spiritualitățile și culturile care au produs o angelologie au fost generatoare, în istorie, de protoservicii diplomatice.
În ce privește diplomația modernă, Teodor Baconschi a precizat că înțelesul modern al acesteia s-a conturat în anii ’60, atunci când, în cadrul celui de-al doilea congres de la Viena, din 1961, a fost ratificată Convenția cu privire la relațiile diplomatice, fiind elaborată și carta care stipula imunitățile, privilegiile și statutul agentului diplomatic respectate de către toate statele membre ONU.

Deprofesionalizarea și aplicarea unor mecanisme de contraselecție au pervertit, în România comunistă, mediul diplomatic
În ce îi privește pe exponenții diplomației românești de-a lungul timpului, Teodor Baconschi a vorbit despre o dinamică graduală a fenomenului, începând din perioada anilor 1900 – 1920, când atribuțiile de ambasador erau asumate, cu precădere, de către descendenți ai unor familii aristocratice, legați, prin legături de familie, cu rețeaua monarhică din Europa.
După instalarea comunismului, însă, influența nefastă a sovietizării a amprentat puternic şi mediul diplomatic românesc, care a ajuns să replice diplomația moscovită, a precizat Teodor Baconschi. Și aceasta până în anii ’60, atunci când în România s-a conturat o elită diplomatică la care Teodor Baconschi s-a referit ca la „o infuzie de diplomați români mai naționaliști, mai bine pregătiți și conștienți de menirea lor de a separa serviciile diplomatice românești de influența Moscovei, care fusese devastatoare și care ne transformase într-un stat satelit”. Această evoluție s-a dovedit, însă, deranjantă pentru exponenții de la vârful regimului comunist. Reflexele paranoice ale regimului și suspiciunile constante ale Elenei Ceaușescu la adresa persoanelor care reprezentau România au condus, de aceea, pe de o parte, la contaminarea mediului din ambasade cu agenți ai Securității, și, pe de altă parte, la marginalizarea sau chiar la excluderea brutală din mediile profesionale a unor diplomați. Așa se face că deprofesionalizarea și aplicarea unor mecanisme de contraselecție au devenit cuvintele definitorii pentru diplomația românească a anilor ’80. Atunci când, spune Teodor Baconschi, diplomația românească a involuat, întorcându-se în timp la nivelul anilor ’50, prin impunerea unor criterii de selecție ce au îngăduit pătrunderea în acest mediu a unor persoane recrutate exclusiv în baza obedienței sau a originii sociale sănătoase. Toate acestea au făcut dificilă renașterea diplomației românești: „Nu s-a intrat meritocratic și e o mare problemă asta. Din această criză a trebuit să renască diplomația românească după comunism. Dacă în anii ’70 erau selectați șefi de promoție, copiii cei mai buni, talentați la limbi străine, ulterior au fost aduși în sistem oameni pentru că aveau origine sănătoasă, muncitorească. Au fost dați afară profesioniștii și aduși niște inși grobieni, nepregătiți, care au rămas în sistem și, în ’90, au început o presiune pentru a se reproduce ca falsă elită. Este un fapt sociologic că în structura MAE există continuități, dinastii diplomatice”.

“Începuturile de globalizare, născute din permanenta pulsație expansionistă a Occidentului”
Spre deosebire de diplomație, care s-a regăsit atât în spațiul cultural european, cât și în vechea Chină și în vechea Persie, globalizarea este un fenomen ale cărui origini sunt europene, a precizat Teodor Baconschi. Globalizarea, a explicat acesta, s-a născut ca o expresie a permanentei pulsații expansioniste pe care a manifestat-o, de-a lungul istoriei, Occidentul: „Globalizarea a început numai printr-o dinamică europeană, o dată cu cuceririle lui Alexandru cel Mare, care, într-o generație, pune bazele unui imperiu elenistic, grecofon și care face prima fuziune sincretică între cultura mediteraneană, occidentală, protoeuropeană și vechile culturi asiatice, până la cea indiană. Occidentul s-a definit constant prin această pulsație expansionistă, care l-a determinat mereu să pună la cale mai multe începuturi de globalizare. În această matrice culturală greco-latină, fertilizată de creștinism – aici a fost singurul loc de pe glob unde s-a produs această idee a unității speciei umane”.
Teodor Baconschi a precizat și că Occidentul, la care s-a referit ca la un producător patentat al unei viziuni asupra panumanității de fond a speciei umane, a încercat ulterior să își împlinească și geopolitic viziunea, prin expansiuni succesive: „Cea mai spectaculoasă se produce cu noile descoperiri geografice, când, practic, se iese din orbisul ptolemeic, care era circum-mediteranean și apar pe hartă continente, contururi, lumi noi, care, bineînțeles, încep să fascineze ca alteritate”.

Încercarea Occidentului de a globaliza democrația de tip american a eșuat
Referindu-se la principiile reglatoare ale drepturilor fundamentale ale omului, Teodor Baconschi a precizat că acestea au fost statuate de Carta ONU. „Societatea Națiunilor a născut din propria cenușă, după Al Doilea Război Mondial, când s-a mutat la New York, ca semn al viitoarei hegemonii americane”, a spus Teodor Baconschi, explicând și că, tot atunci, a apărut ceea ce a desemnat a fi „viziunea despre un om global,” care pe orice meridian s-ar fi născut și în orice cultură s-ar fi educat are, în mod substanțial, același set de drepturi globale: „Succesiva globalizare în valuri a continuat și după căderea URSS-ului. Era păcat ca Occidentul să nu profite de acest vacuum creat de prăbușirea, prin implozie, a lumii bipolare”, a adăugat Teodor Baconschi.
Cât despre asumpția că democrația ar avea vocația de a deveni universală și că ar reprezenta un produs ce ar putea fi impus ori care s-ar putea propaga de la sine, Baconschi a apreciat că această percepție reprezintă, în fapt, expresia unei euforii complet nerealiste: „Încercarea Occidentului de a globaliza democrația de tip american a eșuat în primăvara arabă, a eșuat în Afganistan, a eșuat în Irak, a eșuat în toate teatrele în primă instanță de război, în a doua instanță de peace-keeping și de reconstrucție, de refondare statală, instituțională, în care au avut loc astfel de tentative”. Vorbitorul a evidențiat că există o serie de bariere culturale și civilizaționale care se opun tentativelor de însămânțare forțată a germenilor democrației: „Realitatea a dovedit că nu poți injecta democrația, în înțelesul nostru, în corpuri străine. Pur și simplu codul cultural care este democrația nu poate fi reprodus în cazul unor parcursuri istorice complet diferite. În lumea arabă, legea coranică ține loc de Constituție, Sharia este legea fundamentală pe care o respectă Statul și în ordinea lui, nu doar în ordinea religioasă. Rămâne de văzut care vor fi ideologiile, doctrinele și axiologia pe baza cărora se va realiza pe mai departe consensul global”, a apreciat Teodor Baconschi, precizând că percepția prezentă este cea a unei reveniri graduale la o formă de multiculturalism. Context în care a opinat că existența unui teren de convergență și de apetit către armonizarea culturală ar putea reprezenta una dintre premisele consensului către care se aspiră:
„Anticipez că hegemonia politico-culturală a SUA, supremația lor strategică, are potențial pentru încă vreo câteva decenii bune. Este aceasta prefața unei hegemonii colective, în format G20? Nu știm deocamdată. Deocamdată, lumea e împinsă înainte de G7. G8 e un format ratat, pentru că Rusia, pur și simplu, nu s-a simțit bine în acest format. Probabil că lumea va fi treptat, gradual, condusă din mai multe puncte”, a mai opinat Baconschi, apreciind și că este de anticipat că Occidentul va trebui să se deprindă atât cu comunismul reformat, pro-piață și neo-confucianist chinez, cât și cu lumea arabă, cu toată diversitatea ei: „Poți să respecți identitatea altuia într-un dialog nou, politic și geo-politic, fără să te desființezi pe tine. Occidentul e, fără îndoială, la o răscruce, și noi împreună cu el. Nimic nu e reversibil și nimic nu e dat pentru totdeauna. Orice scenariu e angajabil. Suntem din nou în câmpul unor tensiuni geopolitice care pot fractura destinul României”, a mai spus Teodor Baconschi, potrivit opiniei căruia este absolut necesară conturarea unei elite naționale care să ofere răspunsuri la toate întrebările și provocările momentului.

Ostilitatea față de islam, un fenomen periculos, pentru că îngustează baza de dialog
Teodor Baconschi s-a referit, în expunerea sa, și la exacerbarea fenomenului extremist, așa cum este cazul celui instrumentalizat de ISIS, ca la una dintre marile provocări la care societatea actuală trebuie să identifice răspunsuri: „Islamul per se nu reprezintă o amenințare, el este matricea unei civilizații de sinteză, arabo-bizantină la origini, extrem de interesantă, și care a avut un rol binecunoscut în transmiterea patrimoniului pierdut al culturii grecești și al artelor liberale, așa cum se numeau ele în universitatea medievală”. Teodor Baconschi a apreciat, însă, că primejdioasă, din perspectiva implicațiilor sale, este proliferarea acestui fenomen, despre care a opinat că acționează ca o pată de cerneală care se răspândește și maculează imaginea Islamului în afara lui, creând o identitate pe care musulmanii moderați nu reușesc să o corecteze: „Se creează astfel un stereotip ostil, euro-american, occidental, în numele democrației sau al creștinismului, față de islam, care este extrem de periculos, pentru că îngustează baza de dialog”.
Baconschi mai spune că musulmanii care trăiesc în interiorul unei experiențe religioase reale nu percep faptul religios ca pe o amintire de familie, ci trăiesc faptul religios, pe care îl și asumă existențial: “Și atunci se uită la noi ca la niște apostați, ca la niște oameni care și-au abandonat credința și atunci sunt demni de dispreț, pentru că și-au abandonat propria credință. Și, de câte ori se întâlnesc cu Europa aceasta secularizată, nu reușesc să intre în dialog real cu ea”, a explicat Teodor Baconschi una dintre originile diferențelor de percepție, derivate și dintr-o formă de neputință a Europei secularizate, post-creștine, de a angaja un dialog cu alte religii vii.
Premisele unui dialog ar putea fi reprezentate, însă, de stabilirea de punți culturale, opinează Baconschi, referindu-se, în context, la posibilitatea inter-relaționării cu reprezentanții islamului moderat, luminat, umanist, despre care a precizat că posedă o elită culturală şi universitară. Și, a mai relevat acesta, făcând apel la referințe de ordin istoric și cultural, au existat de-a lungul timpului primordii ale unei inter-relaționări: „Islamul, în epoca de aur, între secolele VII și XI, fiind intens dependent de Coran, a reușit, totuși, în Spania maură, să coabiteze fertil cu celelalte două monoteisme: creștinismul și iudaismul. Islamul – califat fiind – a generat consens”.

Republica Moldova are o elită care nu vrea să negocieze o unire
În ce privește auspiciile sub care evoluează, în prezent, relațiile României cu Republica Moldova, Teodor Baconschi a opinat că perpetuarea a ceea ce a desemnat a fi un clișeu criptopaternalist unionist pare a fi inadecvată prezentelor realități generate de eșuarea parteneriatului estic. În plus, a mai precizat acesta, în Moldova „a venit la putere un Guvern care a refăcut pacea politică internă, excluzându-l pe Ghimpu, care este singurul unionist afișat”. Şi, a mai spus Baconschi, în condițiile în care Moldova are o elită care nu vrea să negocieze o unire, cifrele din sondaje reflectă faptul că, în prezent, tema unionistă nu depășește 5%: „Moldova are o elită care nu vrea să negocieze o unire, pentru că e mai bine să fii stăpân peste o țară săracă, cu 5 – 6 miliarde PIB, din care te autoservești, decât să fii guvernator, prefect”. Acestea fiind condițiile generate de noile realități, accentul în relațiile dintre cele două state ar trebui plasat, a apreciat Baconschi, pe teme care figurează deja pe agenda comună, cum sunt interconectarea energetică și crearea cât mai multor instituții comune, dar și a continuării, la Bruxelles, a exercitării, de către România, a rolului de facilitator în procesul de integrare europeană al Republicii Moldova.

Acest articol a fost publicat și în Timpolis.

Ligia Huțu

jurnalist

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Solve : *
11 + 15 =


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.