Forţa Civică Timiş, paşi înainte în direcţia unificării forţelor politice de dreapta

Liderul Forţei Civice Timiş anunţă că discuţiile purtate cu Partidul Mişcarea Populară pentru unificarea dreptei în perspectiva lui 2014 au presupus identificarea unor soluţii constructive, renunţarea la orgolii şi excluderea din negociere a chestiunilor referitoare la distribuirea de funcţii şi viitoare candidaturi.

Andrei Văcaru, liderul F.C. Timiş, anunţă că acest partid este deschis oricăror colaborări menite să reformeze societatea românească şi clasa politică, care, însă, să nu presupună concesii de la setul de principii la care F.C. aderă. Andrei Văcaru mai spune că toate discuţiile purtate pentru unificarea dreptei au presupus identificarea unor soluţii constructive, renunţarea la orgolii şi excluderea din negociere a chestiunilor referitoare la distribuirea de funcţii şi viitoare candidaturi: „Mihai Răzvan Ungureanu trebuie să aibă structura şi baza oferite de o susţinere politică puternică pentru a participa la lupta electorală. Are responsabilitatea şi expertiza care pot legitima un viitor preşedinte, în baza competenţelor sale în domeniile Politicilor de Securitate şi a Politicii Externe”.

În acest registru, spune Andrei Văcaru, se înscriu şi discuţiile purtate în decursul ultimei săptămâni cu reprezentantul Mişcării Populare Timiş, Radu Lambrino, rezultând că există „un punct de vedere comun privind necesitatea unei fuziuni”.

Referitor la situaţia legală actuală a P.M.P. şi la modalitatea în care cele două partide ar putea fuziona, liderul F.C. Timiş spune că documentele înscrierii P.M.P. în Registrul Partidelor Politice se află la Tribunalul Bucureşti şi că prima hotărâre a fost eliberată deja, însă a fost contestată, fapt care îi pune pe reprezentanţii partidului „în situaţia de a acţiona în interiorul scopului declarat, ca partid politic, adică, fără a avea însă formele finale necesare”.

Referindu-se la premisele care vor sta la baza viitoarelor negocieri care pot conduce la integrarea Mişcării Populare ca fundaţie în Forţa Civică şi la constituirea unei structuri solide de dreapta, liderul F.C. Timiş declară că nu orice formă de fuziune este acceptată şi că discuţiile care vor avea loc trebuie să aibă la bază principii, condiţii, structuri, vizibilitate, acţiuni şi viziune care să nu facă rabat de la setul de principii asumate în prezent de F.C.

În ce priveşte viitorul Alianţei D.A., Andrei Văcaru anunţă că rămâne şi va merge mai departe, iar recenta apropiere dintre reprezentanţii Iniţiativei România Liberală şi P.N.Ţ.C.D. nu face decât să confere un plus de forţă şi contur P.N.Ţ.C.D.-ului, reprezentând în acelaşi timp o întoarcere a unor membri ai I.R.L. la cadrul politic care i-a consacrat.

Acest articol a fost publicat și în Timpolis

Ligia Huțu

jurnalist

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Solve : *
21 − 7 =


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.